Trafic de coșmar în București. Un fost mijlocaș adulat în Giulești a făcut slalom până să intre în direct, la ProSport LIVE. Cât a durat un drum, care în condiții normale, e parcurs în 20 de minute

Trafic de coșmar în București. Un fost mijlocaș adulat în Giulești a făcut slalom până să intre în direct, la ProSport LIVE. Cât a durat un drum, care în condiții normale, e parcurs în 20 de minute
  • Publicat:
  • Actualizat:

Problemele create de condițiile meteo, miercuri, l-au afectat și pe Nicolae Grigore (35 de ani), invitat în cadrul emisiunii ProSport Live. Fostul fotbalist al Rapidului a simțit pe propria piele cum se desfășoară traficul. Astfel, o distanță pe care ar fi trebuit să o parcurgă în 15 minute, s-a transformat într-un drum de o oră. „Am făcut o oră până aici (zona Bulevardului Dacia, București). Din Drumul Sării am făcut o oră„, a declarat Grigore la ProSport Live. Matei Udrea, invitatul permanent al emisiunii, a întâmpinat și el probleme. Jurnalistul a făcut din Pantelimon și până la platou mai bine de două ore. „Două ore și jumătate am făcut din Pantelimon, prin Colentina. Mi-a luat 55 de minute să ajung la intrarea în București, deși e un drum de un km„.

Situația este una destul de îngrijorătoare în București. La 24 de ore după înăsprirea condițiilor meteo, au avut loc zeci de accidente. Poliția a fost nevoită să intervină, fiind impuse mai multe restricții de circulație. Traficul rutier a fost deviat sau restricționat parțial pe Șos. Pantelimon – Cora, Șos. Panduri – Str. Dr. Bagdasar, Drumul Taberei – Str. Brașov, Drumul Taberei – Str. Sibiu, Drumul Taberei – Str. Romancierilor și Bd. Dimitrie Cantemir între Str. Drumea Rădulescu și Str. Lânăriei. Totodată, polițiști rutieri au restricționat circulația și pe Spl.Independenței unde au fost instalate mai multe puncte de lucru și pe arterele Sos. Virtuții – zona Lukoil, Splaiul Unirii – Șos. Mihai Bravu, Statuie Kogălniceanu (bretea), Șos. Petricani intersecție cu Str. Fabrica de Glucoza, Calea Văcărești nr. 356-358, banda I de circulație – doar pe timpul nopții, în weekenduri și în timpul vacanței și pe Str. Dezrobirii, sensul de mers dinspre Str. Roșia Montană către Bd. Uverturii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×